”„Apoi Ezra a plecat dinaintea casei lui Dumnezeu ... n-a mâncat pâine și n-a băut apă, pentru că era mâhnit din pricina păcatului fiilor robiei.” Ezra 10:6
După 70 de ani istovitori și triști de sclavie, visul întoarcerii acasă a evreilor, devenit realitate prin edictul lui Cir și decretul lui Artaxerxe, s-a transformat într-o amplă mișcare socială pentru supraviețuire națională. Poporul ştia că robia din Babilon a fost consecința directă a păcatelor sale și că, prin urmare, reînființarea statului Iuda nu poate începe decât cu sfințirea lor înaintea lui Dumnezeu. Având acest gând al sfințirii, liderii poporului ajung să fie măcinați de o realitate sumbră și apăsătoare pe care o mărturisesc lui Ezra: mulţi oameni din popor nu renunțaseră la atașamentul față de zeii soțiilor lor de altă naționalitate. La auzul acestor cuvinte, Ezra reacţionează cu consternare, sfâșiindu-și hainele și smulgându-și părul. El vine înaintea lui Dumnezeu, vărsându-și durerea în rugăciune: „Iată-ne înaintea Ta ca niște vinovați …” El își dă seama că este pus în fața unei operații fără anestezie. În această situaţie, Ezra se roagă şi postește! Numai Dumnezeu putea mișca inima poporului, astfel încât marea lor adunare să nu se transforme în revoltă socială, ci într-o reformă spirituală autentică. Lucru care se și întâmplă. Postul este primit, poporul este animat de un spirit de pocăință, îşi recunoaşte vina, experimentând iertarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Astăzi trăim timpuri de har. Prin jertfa Domnului Isus Hristos pe cruce, noi putem experimenta unirea cu Dumnezeu și unitatea în credință și iubire unii cu alți, în familie, în biserică și națiune. Să ne unim în post și rugăciune, frați și surori, ca Dumnezeu să ne ierte, să vindece pe cei aflați în carantina bolii, să mântuiască pe cei aflați în izolarea păcatului și să izbăvească țara de rele! Dumnezeu este cu noi!
