Casa familiei Costin  a devenit neîncăpătoare și cei 30 membri au cumpărat teren și s-a început construcția unei clădiri proprii. În iarna anul 1926 s-a inaugurat noul locaș. Surorile tinere au alcătuit Societatea Credința. Surori vârstnice s-au organizat în Societatea Iubirea, iar copiii și adolescenții din Școala Duminicală au alcătuit grupul Speranța. Corul bisericii era pregătit și condus de Vasile Toderaș.

Conducătorii spirituali ai bisericii au fost Ioan Dan, Gavril Crișan, Gavril Moraru, Toma Slev, Nicolae Șomlea. Botezurile se țineau anual la sărbătoarea Rusaliilor în apa Someșului.

În 1928 se deschide a doua biserică, în cartierul Cordoș. Numărul membrilor din Mănăștur s-a apropiat de 100.

Perioadă de puternică dezvoltare, având loc multe botezuri nou-testamentale în apa râului Someșu-Mic, Biserica devenind centrul misionar al județului și Nordului Transilvaniei.

Corul mixt ia un avânt deosebit și se formează fanfara, condusă de Traian Farcaș.

Când oficialitățile orașului l-au întâmpinat pe istoricul și ministrul Nicolae Iorga la sosirea în gara Cluj, fanfara baptistă a fost remarcată. Misionarii bisericii au fost adesea persecutați de către preoții ortodocși și împiedicați să vestească Evanghelia, să facă botezuri. Fratele Ioan Dan a obținut două audiențe la regele Carol cu ocazia unor vizite la Cluj și a apărat cauza credincioșilor baptiști.

Școala Duminicală pentru copii era ținută cu regularitate de fratele Simion Țion.

Membrii bisericii erau implicați în misiuni în satele: Feiurd, Deușu, Măcicașu, Topa Mică, Turea, la Toplița și Râpa.

Din 1933, Mănășturul devine sediul Comunității de Cluj, cu 105 biserici. Președinte Ioan Dan va fi ales și președinte pe țară a Uniunii Tineretului Baptist.

Timp de suferință și tristă aducere aminte a membrilor bisericii când, din cauza Diktatului de la Viena și celui de-al II-lea Război mondial, o mare parte din membrii bisericii au plecat în refugiu în Regatul României.

Au rămas membrii autohtoni, biserica fiind condusă de fratele păstor Gavril Crișan. Alături de el, au privegheat la întărirea bisericii în Cuvânt, bătrânii bisericii, încrezători că Dumnezeu este la cârma istoriei. Menționăm doar câteva din familiile celor care au rămas în biserică: Toader Gavril, Pavel Rusu, Pavel Albu, Vasile Stoica, Gavril Căpușan, Ștefan Borza, Iacob Brie.

A funcționat o legătură de colaborare cu biserica fraților baptiști maghiari, păstorită atunci de fratele Karoly Papp și tânărul Francisc Denes. Biserica noastră a lăudat pe Domnul și în acele vremuri prin rugăciune, frângerea pâinii, cântare cu corul mixt.

Familiile membre au dat tribut de viață prin cei rămași pe câmpurile de luptă din Rusia sau în prizonierat. Mulți s-au întors infirmi și bolnavi. Întreaga biserică a mulțumit lui Dumnezeu la proclamarea păcii.

A fost o perioadă deosebit de grea: multe nevoi materiale în majoritatea familiilor, precum și doi ani de secetă cumplită, când mulți copii sau familii întregi au venit din nordul Moldovei căutând ajutoare, hrană și adăpost. Familii iubitoare și credincioase din biserică au răspuns acestor nevoi: Crișan Gavril, Stoica Vasile, Cherecheș Vasile, Albu Pavel (Naca), Mureșan Ioan (Deiu), Goga Timotei.

Universitățile clujene și-au deschis porțile. În primul grup de studenți, viitori intelectuali creștini, erau și membri ai bisericii noastre: Paul Bărbătei și Ioan Rațiu la Drept, Gheorghe Radula, Gheorghe Fișcă și Aurel Opreanu la Medicină.

Tânărul Opreanu dirija corul, iar fanfara era pregătită de Traian Farcaș, venit din Șiria–Arad.

În 1948, la Colegiul Academic a avut loc Congresul Regional Baptist din Transilvania, cu peste 500 de manifestanți, defilând și cântând pe străzile Clujului.

Anual, la Rusalii, aveau loc botezuri cu 50-60 de noi membri, în apa râului Someșu-Mic. Biserica a fost vizitată, cu ocazia evanghelizărilor, de către păstorii: Ioan Socaciu, Alexa Popovici, Petru Popovici, Jean Staneski, Balc Petru și tânărul misionar Nechifor Marcu. Biserica se bucura de libertate.

Biserica a crescut în număr de membri, clădirea nu mai era suficientă. A fost invitat ca păstor Ioan Bunaciu, absolvent al Seminarului Teologic din București și al Academiei de Științe Economice. A fost o perioadă de creștere și bună organizare a bisericii. S-au adunat bani și s-a început realizarea primei extinderi a clădirii.

Veneau predicatori din multe orașe ale țării să vestească Cuvântul. În 1956, la eliberarea din închisoarea Gherla, fratele Richard Wurmbrand a predicat Evanghelia în biserica noastră, fiind singura biserică evanghelică care a îndrăznit să-l primească.

În 1955, după plecarea la București ca profesor și director la Seminar a păstorului Ioan Bunaciu, în biserică au rămas lucrători locali: Vasile Sidea, Gavril Moraru și alții. O contribuție substanțială și-au adus tinerii studenți: Iosif Țon (Filologie), Emilian Florea și Nicu Gheorghiță (Medicină), Petru Farc (Politehnică).

Începând cu anul 1956, este invitat și ordinat ca păstor, fratele Mihai Hușanu. A fost păstorul care a organizat biserica cu grupe misionare, grupe de rugăciune, activități ale surorilor și tineretului.

În 1959 s-au arătat primele semne de persecuție împotriva credincioșilor evanghelici, când au fost exmatriculați din facultăți clujene 11 studenți baptiști pentru mărturie creștină. Printre ei au fost și tineri membri ai bisericii: Alexandru Crișan și Lidia Cadar, de la Filologie, Vasile Cherecheș, Petru Farc, Liviu Marhao de la Politehnică. Se apropiau norii persecuției creștinilor.

A fost una din cele mai grele perioade din istoria bisericii noastre. Persecuția ideologică comunistă s-a manifestat prin tensiuni, intimidări, amenințări la adresa membrilor bisericii și în special asupra slujitorilor.

Fratelui păstor Mihai Hușanu i-a fost retrasă autorizația de păstor al bisericii, astfel că dânsul lua cuvântul numai din bancă și nu de la amvon. „Reglementarea” s-a numit „Programul de restricționare a întâlnirilor de laudă lui Dumnezeu din bisericile evanghelice”. S-au interzis întâlnirile săptămânale și cele de duminica după-masă. Trebuia solicitată aprobare specială pentru ocazii sau programe deosebite. Credincioșii Bisericii Baptiste din Mănăștur, sfătuiți și conduși de păstorul Mihai Hușanu, au invocat suficiente motive „speciale” ca să se întâlnească și duminica după-masa: Cina Domnului, căsătorii, binecuvântări ale copiilor, sărbători ocazionale.

Comitetul bisericii l-a însărcinat pe fratele Marcu Dumitru să conducă activitățile bisericii, ajutat de alți curajoși vestitori ai Evangheliei: Ioan Dan, Paul Bărbătei, Vasile Sidea. Botezurile aveau loc în clandestinitate, neanunțate spre aprobare împuterniciților Departamentului Cultelor. Aveau loc noaptea în baptistierul bisericii și în afara întâlnirilor publice. Copiii nu aveau voie să se întâlnească la Școala Duminicală. Tinerilor le era interzisă susținerea programelor specifice. Corul și fanfara nu au primit autorizație să cânte, iar misiunile erau oprite.

Cu toate acestea, credincioșia membrilor bisericii n-a putut fi oprită și Trupul lui Hristos s-a întărit în mijlocul persecuțiilor.

Biserica creștea și se întărea. Domnul adăuga la numărul membrilor an de an pe noii convertiți la Hristos. Au fost ani de încercări, de suferințe, de persecuții față de membrii credincioși ai bisericii. Ideologia ateist-comunistă, susținută și aplicată cu duritate de conducătorii statului, urmărea distrugerea convingerilor religioase ale creștinilor trăitori.

Tineretul creștin era îngrădit să meargă la studii superioare. Cei care erau descoperiți ca studenți și frecventau sau activau în biserică erau „criticați”, privați de drepturile la bursă sau chiar exmatriculați.

Biserica noastră, păstorită de încercatul frate Mihai Hușanu, a progresat și s-a bucurat chiar și în timpuri de restriște. A încurajat mult tineretul să-L laude pe Domnul prin cor, fanfară și trăire. A ajutat studenți mulți să găzduiască în familiile credincioșilor. Întreg comitetul bisericii a fost alături de păstor în slujire. Ioan Dan, predicatorii Dumitru Marcu, Vasile Sidea, Paul Bărbătei, alături de tinerii vestitori ai Evangheliei, Alexandru Crișan, Petrică Farc, Eugen Popa, Ioan Rusu și Ioan Vereș, au contribuit împreună la bunul mers al bisericii.

Corul condus de Gligor Morar, fanfara instruită de Ghiță Bocăniciu, corul bărbătesc și în special corul și programele copiilor au bucurat mult biserica.

Clădirea a devenit neîncăpătoare, astfel că extinderea se impunea, dar autoritățile nu au permis.

Au fost ani de persecuții și teroare pentru credincioșii bisericii noastre, dar în acești ani s-au format și ridicat tineri dedicați în slujirea Domnului, care sunt o parte din slujitorii de azi ai bisericilor noastre. În această perioadă s-au ridicat frații Petrică Farc, Ioan Vereș, Cornel Vereș, Gigi Cosman, Eugen Popa și alții.

Minunat răsuna corul bisericii pregătit cu talent de Nelu Mureșan, apoi cu elan tineresc de Mircea Căpușan, împreună cu Grigore Morar. De asemenea, corul tinerilor, pregătit de sora Cornelia Crișan, a adunat într-o familie pe cei de-ai casei cu cei veniți din alte localități.

Clădirea era săptămânal arhiplină. În acești ani, în urma multor încercări și persecuții ale credincioșilor, s-a format un grup de tineri și adulți dizidenți, care, prin atitudinea lor, erau împotrivitori regimului comunist. Ne amintim de frații noștri Dumitru Toderic, păstor la Viișoara și Câmpia Turzii, de Radu Căpușan, de David și Ioan Teodosiu, care erau în legătură cu Comitetul creștin român de Apărare a Libertăților Religioase și de Conștiință (A.L.R.C.).

Au fost ani de încercări, dar și de binecuvântate bucurii în familiile noastre și în biserică. Studenții se întâlneau pe ascuns și își frământau speranțele izbândirii. Copiii, îndrumați cu dragoste și dăruire de sora Iovuța Popa, Costică Rodilă și adolescenții, de Dragomir Bojan, trăiau adevărate „aventuri” când se întâlneau cu misionari veniți din Apus să-i viziteze, sau în taberele ascunse din poienile munților, sau multiplicând prin manuscrise revista „Prietenul Copiilor”, care, după citire, era trimisă prin tineri de nădejde altor copii din Cluj, Oradea, Arad, Timișoara…

Biserica Baptistă din Mănăștur a fost în acest interval de timp un loc de răspândire a Cuvântului și de solidaritate creștină. Biserica se bucura de unitate duhovnicească și progres vădit prin numeroase botezuri nou-testamentale.

În 1987 au fost ordinați diaconi lucrători frații: Gigi Cosman, Petru Farc, Eugen Popa, Cornel Vereș și Ioan Vereș. Participau la serviciile publice foarte mulți aparținători, prieteni, mulți oameni sătui de propaganda comunist-ateistă. Spațiul interior a devenit neîncăpător, curtea bisericii era plină duminica și se asculta Cuvântul la difuzoare.

S-au făcut planuri pentru demolarea clădirii bisericii și reconstruirea alteia mai mari, mai încăpătoare. Cu greu s-au adunat sumele de bani de la familiile bisericii, în general sărace sau cu venituri modeste. S-au cumpărat și păstrat materiale de construcție.

Păstorul bisericii Mihai Hușanu a însuflețit credincioșii prin mesaje biblice, deși era ocupat cu responsabilități în conducerea Comunității Baptiste Cluj și a Uniunii Baptiste din România. Comitetul de diaconi și membri ai bisericii au fost unitari în luarea deciziilor privind bunul mers al lucrărilor.

S-au format multe grupe de rugăciune în casele credincioșilor, fapt ce constituia o ilegalitate pedepsită prin severul Cod Penal. Amintim grupele pe cartier conduse de fratele Dragomir Bojan, care se întâlnea în casa surorii Potra, grupul de părtășie al fraților Ioan Suciu, Victor Lazăr, Constantin Rodilă, Ștefan Szitas, Cornel Vereș.

Grupuri de tineri și tinere se întâlneau pe ascuns cu misionari străini pentru a audia adevărate cursuri de teologie. Exista o adevărată biserică subterană! Tinerii aveau întâlniri regulate sâmbăta seara, fiind îndrumați de Alexandru Crișan și Ioan Achim. Mulți tineri, organizați în grupe misionare, propovăduiau Cuvântul în bisericile din jurul Clujului. Printre creștinii misionari veniți să lucreze în țară slujind tineretul a fost pastorul american Arnie Maves, care a predicat de multe ori și în plenul bisericii noastre.

În septembrie 1985 a avut loc vizita la Cluj a marelui evanghelist baptist Billy Graham din SUA. El a predicat în biserica reformată din str. Kogălniceanu și în catedrala romano-catolică Sf. Mihail din centrul orașului. Peste 10.000 de creștini evanghelici din Cluj, din împrejurimi și din Ardeal s-au înghesuit pe străzile Clujului să îl vadă sau măcar să îl audă. Vizita lui a încurajat mult pe toți creștinii evanghelici să fie mai credincioși, să asculte și să aștepte în răbdare voia Domnului cu privire la fiecare.

În vara fierbinte a anului 1989, la data de 12 iunie, s-a hotărât și s-a început demolarea clădirii bisericii vechi. Întâlnirile adunării s-au desfășurat în localul Bisericii Baptiste Maghiare din str. Cernavodă. Biserica a fost încurajată de frățietatea baptistă din Comunitatea de Cluj, de bisericile din țară, de multe biserici din marea familie baptistă mondială, în special de frații din Anglia, Elveția și SUA. Comitetul tehnic de coordonare a fost alcătuit din: Ioan Achim, Petru Farc, Eugen Popa, Grigore Roman, Petru Sava, Cornel Vereș, Ioan Vereș. Surorile  pregăteau masa zilnică pentru 60-80 de muncitori voluntari sau specialiști constructori: Victoria Arion, Ileana Cioban, Dochița Dobandi, Adriana Ionac, Maria Iov și altele.

Biserica era vizitată și încurajată de mulți misionari străini. Copiii erau foarte bine organizați pe clase de studii, beneficiau de literatură creștină, de flanelografe, diapozitive aduse cu mult risc de misionari.

Tineretul studia în adevărate școli „underground”; cei maturi se pregăteau să devină viitori evangheliști. Funcționau în paralel trei generații de studenți BEE.

Se simțea „plutind” în aer momentul de schimbare social-politică. Istoria a fost și este un instrument în mâna lui Dumnezeu. Biserica din Mănăștur era pregătită să înfrunte forțele dezlănțuite ale regimului comunist. Persecutați la serviciu, insultați în universități și școli, discriminați la salarizare și de alte drepturi, credincioșii baptiști s-au încrezut în Dumnezeu. Aceia care nu au mai rezistat, au plecat prin emigrare în țări occidentale pentru un trai mai bun, trecând legal sau ilegal granițele țării. Credincioșii cei mai curajoși au organizat primirea-distribuirea literaturii religioase și în primul rând, distribuirea de Biblii, cărți de cântări.

Biserica din Mănăștur semăna cu o fortăreață bine organizată. Revoluția din decembrie 1989 a găsit membrii bisericii hotărâți și pregătiți să ducă vestea Evangheliei cu și mai mare putere în libertate. Mulți tineri și membri maturi au participat la demonstrația din 21 decembrie, de pe străzile Clujului. Mulțumim lui Dumnezeu care a îngăduit să nu avem victime dintre membrii bisericii.

Căderea regimului dictatorial, la sfârşitul anului 1989, găseşte biserica implicată în lucrarea de construcţie a noului lăcaş de închinare, lucrare începută în dimineața zilei de 12 iunie 1989. La sfârșitul anului 1989 numărul membrilor din registrul bisericii era de 847. Capacitatea vechiului lăcaș de cult era de circa 500 de persoane, iar spațiul era insuficient, având în vedere că, pe lângă cei 847 de membri, în fiecare duminică veneau musafiri și vizitatori. Am fost nevoiți să extindem sonorizarea în curte, spre disperarea unora dintre vecinii de la blocuri. În condițiile în care nu dispuneam de o stație de amplificare bună, am fost nevoiți să improvizăm stații care să poată asigura o sonorizare rezonabilă. Când vremea permitea, afară erau puse bănci și oamenii puteau asculta programul și predica.

Trebuie menționate câteva aspecte referitoare la lucrarea de construcție a bisericii. După mulți ani de așteptare, în anul 1987 Dumnezeu deschide o ușă, prin colaborarea cu domnul arhitect Emanoil Tudose, în vederea extinderii vechiului locaș de cult. El a fost personajul uman cheie, care a riscat foarte mult pentru a concepe planul de acțiune. în vederea îndeplinirii acestui obiectiv. Autorizația primită atunci era de reparație capitală a vechiului lăcaș de cult, reparație care s-a transformat într-o construcție superbă la acea dată și în condițiile avute.

Comitetul bisericii la acea dată era format din: Mihai Huşanu, Ioan Achim, Paul Bărbătei, Gheorghe Cosman, Petru Farc, Valer Fărcaş, Dumitru Marcu, Ioan Mezei, Ambrozie Morar, Saul Pandrea, Eugen Popa, Constantin Rusu, Constantin Rodilă, Cornel Vereş și Ioan Vereş.

Pe lângă implicarea și dedicarea unor frați din biserică în construcția noului lăcaș de cult, anul 1990 a însemnat demararea unor activități la care până atunci nici nu îndrăzneam să visăm. În luna mai am fost vizitați de fratele Wurmbrand, iar în luna iunie am participat activ la evanghelizările de la Sala Sporturilor și Stadionul Orășenesc. Din toamna anului 1990 începe lucrarea misionară la orfelinatele de la Gilău și Huedin.

La data de 17 iunie 1990 fratele Mihai Hușanu se pensionează, după o activitate fructuoasă. În luna septembrie sunt ordinați ca diaconi frații: Dragomir Bojan, Valer Fărcaș și Ioan Suciu, în vederea completării lucrării de slujire.

În 20 ianuarie 1991, biserica îi alege ca păstori pe frații Gheorghe Cosman și Petru Farc. Viziunea pe care o avea conducerea Bisericii Mănăștur de atunci a fost aceea de a pune în mișcare tot Trupul lui Hristos, astfel încât fiecare familie să fie o biserică în Cluj, având casa și inima deschise spre rugăciune, părtășie și studiu, spre adâncirea în Cuvântul lui Dumnezeu și o trăire înaltă.

După un an și 11 luni de muncă asiduă, la data de 11 mai 1991 are loc inaugurarea noului lăcaș de cult. Tot în anul acesta începe și misiunea în închisori, prin distribuirea de pachete de Crăciun deținuților de la penitenciarul Gherla. Din luna septembrie încep întâlnirile de luni seara cu tinerii, întâlniri susținute de fratele Beniamin Fărăgău.

În luna martie se ia hotărârea de cumpărare a casei și terenului aferent de pe strada Ciocârliei, pentru viitoarea biserică din Mărăști, iar în data de 5 aprilie 1992 are loc constituirea Bisericii Creștine Baptiste Mărăști. În 23 martie 1992, fratele Petru Farc anunță că a fost ales păstor la Bistrița, iar în 13 septembrie 1992 are loc ordinarea fratelui Cornel Vereș ca păstor. La sfârșitul anului 1993 numărul membrilor a ajuns la 1209. Am menționat numărul membrilor fiindcă din anul 1994 începe migrarea unor membri și deschiderea mai multor biserici în cartierele Clujului. Ca și prezbiteri au fost aleși, în această perioadă Neculai Reperuc, Nicolae Antonie (plecat în veșnicie) și Salahoru Marcel – în 1992 (plecat odată cu Biserica Teofania), iar Lazăr Victor în 1993 (plecat în veșnicie).

În data de 5 mai 1993 se hotărăște cumpărarea terenului de pe strada Răvașului, pentru a doua biserică în Mănăștur. În cursul anului 1994 se deschide Biserica Baptistă Betel Mănăștur, iar o parte dintre membrii de la Biserica nr.1 Mănăștur se transferă la biserica nou înființată.

În 7 decembrie 1994 se cumpără o casă în Sutor și se deschide o biserică-misiune acolo.

În anul 1996 se deschide Biserica Creștină Baptistă Mărăști și o parte dintre membrii bisericii noastre se transferă aici.

Sfârșitul anului 1999 consemnează cel mai mare număr de membri la Mănăștur, 1331. Tot în anul acesta încep demersurile pentru o biserică în cartierul Grigorescu. În anul 2000 se cumpără casa de la familia Duhanes și în 21 noiembrie 2001 are loc prima întâlnire a Bisericii Evlavia din cartierul Grigorescu.

Este de menționat aici ajutorul fraților noștri din America (în special Harry Dent și Jesse Powers) precum și sprijinul bisericii partenere din Leeds. Cu ajutorul lor s-a cumpărat și în Florești imobilul de pe strada Cuza Vodă, unde s-a construit lăcașul de cult al Bisericii creștine baptiste din Florești.

Membrii Bisericii Mănăștur s-au implicat în proiecte sociale de anvergură. Printre acestea enumerăm:

• în 2006, la Cosmești – reconstrucția caselor după inundații și plantarea bisericii locale.
• în 2007, la Cîrna, Plosca, Goicea, Rastul Nou – reconstrucția caselor după inundații și plantarea de biserici locale.
• În 2009, la Tecuci – ajutor acordat familiilor din biserica locală, pentru s-și repara casele după inundații. Astfel de ajutoare au mai fost acordate la Urișor și Dorohoi, prin implicarea tinerilor.

De asemenea, după anul 2000 în Biserica Mănăștur au fost aleși ca lucrători, Aurel Abrudan (pastor) – în 8 aprilie 2001, Kenneth Tucker (pastor) – în 31 martie 2002, Mircea Veja (prezbiter) – în 17 septembrie 2006, Radu Bocăniciu (prezbiter) – în 17 septembrie 2006, Marius Abrudan (prezbiter)- în 17 septembrie 2006 Antonio Gabriel Bob (prezbiter)- în 17 septembrie 2006, Cristian Țiplea (prezbiter) – în 28 martie 2010 și Daniel Bruda (prezbiter) – în 28 martie 2010.

În anul 2015 fratele Aurel Abrudan împreună cu un grup de membri ai bisericii noastre au decis să formeze o altă biserică și anume Biserica Via. Apoi, în anul 2016 fratele Gheorghe Cosman s-a pensionat din slujirea ca pastor al bisericii.

Din data de 9 septembrie 2018, pastor al bisericii Mănăştur este fratele Daniel Lacatoş.

Deschidere filialei la Florești Rromi, avându-i ca lucrători locali pe Ioan Pop și Iosif Hoca.

• Deschidere unei filiale la Suatu Rromi, cu lucrători locali Alexandru I Husar și Alexandru A Husar.
•  Deschiderea unui punct de misiune la Cămărașu Rromi, lucrător local Dragomir Svaiț.
•  Deschiderea filialei la Uioara Rromi, cu lucrător local Alexandru Husar.

• Deschiderea unui punct de Misiune la Bonțida, lucrător local Neculai Reperuc.
• Bisericile filiale de la Uioara, Suatu și Florești (români) devin biserici de sine stătătoare.

• Deschiderea filialei bisericii la Sălistea Veche, lucrător local Cosmin Covalcic.
• Instalare de lucrători locali dintre membrii bisericii noastre: La Sutor – Ioan Lucaci, la Tăuți – Vasile Lucaci, la Dezmir – Sergiu Lupea, la Bărăi – Mircia Pașc, la Săliștea Nouă – Cosmin Covalcic.