Popularizarea denumirii de baptişti, formă prescurtată a titulaturii de anabaptist se datorează, în special, eforturilor lui John Smith care a întemeiat, în Ţările de Jos, în anul 1609, o biserică baptistă. În prezent, baptiştii constituie una din cele mai răspândite confesiuni creştine protestante din lume, având biserici în peste 211 ţări şi un număr de aproximativ 120 milioane de credincioşi.
În România, prima biserică baptistă a luat fiinţă în anul 1856, în Bucureşti.

În practica religioasă, baptiştii propun reîntoarcerea la ceea ce înţeleg prin „simplitatea bisericii din veacul apostolic”, afirmând principiile Reformei: „Sola Scriptura – Numai Scriptura”, „Sola Fidae – Numai Credinţa”, „Sola Gratia – Numai Harul” şi „Soli Deo Gloria – Numai lui Dumnezeu i se cuvine slava”. Potrivit acestor principii, singura autoritate în materie de credinţă şi practică religioasă este atribuită Bibliei, ca fiind inspirată în totalitate de Duhul lui Dumnezeu. Mântuirea se dobândeşte numai prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi prin harul lui Dumnezeu, iar în toate şi pentru toate slava se cuvine doar lui Dumnezeu. Astfel, este înlăturat tot ceea ce este considerat ca fiind tradiţie ulterioară „veacului apostolic”: sunt negate autoritatea şi tradiţia Bisericii, este lăsat deoparte cultul liturgic şi alte tradiţii bisericeşti, nu sunt recunoscute rolul (mijlocitor) al Maicii Domnului – Fecioara Maria, al sfinţilor, rolul şi autoritatea clerului bisericesc, cinstirea icoanelor, statuilor şi moaştelor.

Baptiştii acceptă, în linii mari, simbolul de credinţă niceeo-constantinopolitan, afirmându-şi credinţa într-un singur Dumnezeu, revelat în Sfânta Scriptură în Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Baptiştii cred că Dumnezeu Tatăl este creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute. Baptiştii cred în dumnezeirea şi umanitatea Domnului Isus Hristos, născut din fecioara Maria, în moartea Sa ispășitoare pe cruce, în învierea glorioasă şi înălţarea la cer, precum şi în a doua venire a Fiului lui Dumnezeu, în slavă.
Baptiştii cred, de  asemenea, în dumnezeirea Duhului Sfânt, care lucrează în om naşterea din nou (convertirea) şi transformarea lui după chipul Fiului lui Dumnezeu.

În crezul şi practica bisericii baptiste, botezul se administrează în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, prin afundare în apă şi este precedat de convertirea celui ce se botează. Pentru copiii nou-născuţi există un serviciu religios de binecuvântare de către comunitate.

Baptiştii se organizează pe baza principiului autonomiei bisericii locale şi practică aşa-numita „preoţie universală”, sugerându-se prin aceasta că în rândurile lor nu ar exista o distincţie între clerici şi laici. Pe lângă simplii fraţi şi surori există fraţii-păstori, fraţii-presbiteri sau fraţii-diaconi.

Închinarea publică a baptiştilor se realizează prin participarea tuturor credincioşilor, de regulă, prin cântare, rugăciune, citirea şi propovăduirea Sfintelor Scripturi.
Zidirea duhovnicească se face şi în grupuri mici, în case particulare sau în lăcaşul de închinare, prin studiul Bibliei şi rugăciune.

Momentul culminant al închinării publice îl reprezintă Cina Domnului, înţeleasă în mod simbolic, prin care biserica locală comemorează jertfa unică a Noului Legământ, ce a fost adusă o dată pentru totdeauna de Isus Hristos.

Baptiştii sărbătoresc duminica, ca zi de închinare săptămânală, precum şi sărbătorile anuale legate de evenimentele principale ale istoriei mântuirii: Naşterea Mântuitorului, Botezul Domnului, Săptămâna Patimilor, Învierea Domnului, Înălţarea  Domnului Isus Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Baptiştii promovează pe plan mondial un tip de misiune potrivit căruia fiecare credincios este dator să răspândească în lume Evanghelia. Misiunea se adresează persoanei şi societăţii în întregul lor, atât prin Evanghelie, cât şi prin acţiuni de caritate şi de identificare în dragoste creştină cu cei marginalizaţi şi nedreptăţiţi.

Baptiştii din România s-au organizat pe plan naţional în Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste, în anul 1920.
În prezent, Cultul Creştin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România constituie unul dintre cele 18 culte religioase recunoscute de stat şi funcţionează în baza Decretului-Lege nr. 553/1944, a Decretului nr. 178/1948 pentru regimul general al Cultelor, a Decretului nr. 1203/1950 de aprobare a Statutului Cultului şi a prevederilor constituţionale. Statutul Cultului Creştin Baptist din România, aprobat prin Decretul 1203 din 1950 a fost modificat şi completat de Conferinţa Naţională a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste, la Arad, în data de 27 noiembrie 1998.

În prezent, Cultul Creştin Baptist din România cuprinde circa 1800 de biserici în toate regiunile ţării, organizate teritorial în comunităţi, numărând aproximativ 118.000 de persoane (conform recensământului din 2011). Aceste biserici sunt slujite de 700 de pastori şi misionari. Personalul duhovnicesc şi de specialitate este pregătit în cadrul şcolilor cultului.

În România, Cultul Creştin Baptist are opt licee teologice, două şcoli postliceale şi două instituţii de învăţământ superior: Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, cu specializarea Teologie Baptistă Pastorală, şi Universitatea Emanuel din Oradea cu specializările Teologie Baptistă Pastorală, Teologie Baptistă Didactică–Asistenţă Socială, Pedagogie Muzicală şi Managementul Organizaţiilor. De asemenea, în cadrul Universităţii din Bucureşti funcţionează Facultatea de Teologie Baptistă–Litere şi Asistenţă Socială, iar în cadrul Universităţii din Oradea funcţionează specializarea Teologie Baptistă–Litere.

Uniunea Baptistă din România editează revista „Creştinul-azi”, un supliment teologic periodic, precum şi lucrări teologice şi alte materiale tipărite sau audio-vizuale pentru activităţile specifice ale bisericilor.

Datorită credinţei în separarea bisericii de stat, baptiştii din Romania nu acceptă subvenţii de la stat pentru salarizarea personalului de cult. Ei cred că este datoria liber consimţită a fiecărui credincios să contribuie la susţinerea spirituală şi materială a bisericii de care aparţine. Implicarea statului în redistribuirea unui procent din taxele şi impozitele percepute de la cetăţeni către cultele religioase reprezintă impunerea unei anumite teologii politice de stat asupra cetăţenilor care nu împărtăşesc respectiva teologie politică.