Spicuiri din istoria Bisericii Baptiste Mănăștur
În deceniul al doilea al secolului trecut, credinţa nou testamentală baptistă a cuprins şi o parte din populaţia română din cartierul mărginaş al Clujului de atunci, Mănăştur. Sursele de auzire a Cuvântului au fost credincioşii baptişti aparţinând bisericii maghiare, înfiinţată în 1863. Papp Karoly şi Stolnaj Nicolae au fost predicatori în acele timpuri. Vasile Cherecheş a fost primul credincios român din Mănăştur botezat. El a propovăduit Evanghelia rudeniilor şi vecinilor din cartier, astfel că în anii de după primul război mondial, grupul credincioşilor baptişti care se adunau în casa lui era alcătuit din 10-15 membri. Menţionăm doar câteva nume: Toderaş Vasile, Crişan Gavril, Albu Pavel, iar în anul 1919, li se adaugă Dan Ioan şi Toma Slev. Numărul lor va creşte, astfel că în 1921 ei se vor constitui în prima biserică română din Cluj
1921-1930
Casa familiei Costin Ion a devenit neîncăpătoare şi cei 30 membri au cumpărat teren şi s-a început construcţia unei clădiri proprii. În iarna anul 1926 s-a inaugurat noul locaş. Bucurie. Entuziasm. Propovăduire intensă. Surorile tinere au alcătuit Societatea Credinţa. Surori bătrâne s-au organizat în Societatea Iubirea, iar copiii şi adolescenţii din Şcoala Duminicală au alcătuit grupul Speranţa. Corul bisericii era pregătit şi condus de Vasile Toderaş. Conducătorii spirituali ai bisericii au fost Ioan Dan, Gavril Crişan, Gavril Moraru, Toma Slev, Nicolae Şomlea. Botezurile se ţineau anual la sărbătoarea Rusaliilor în apa Someşului. În 1928 se deschide a doua biserică, în cartierul Cordoş. Numărul membrilor din Mănăştur s-a apropiat de 100.
1931-1940
Perioadă de puternică dezvoltare, având loc multe boteze nou-testamentale în apa râului Someşu-Mic, Biserica devine centrul misionar al judeţului şi Nordului Transilvaniei. Corul mixt ia un avânt deosebit, se formează fanfara, condusă de Traian Farcaş, care impulsionează atractivitatea la programele adunării. Când oficialităţile oraşului l-au întâmpinat pe istoricul şi ministrul Nicolae Iorga la sosirea în gara Cluj, fanfara baptistă a fost remarcată. Misionarii bisericii au fost adesea persecutaţi de către preoţii ortodocşi şi împiedicaţi să vestească Evanghelia, să facă boteze. Fratele Ioan Dan a obţinut două audienţe la regele Carol cu ocazia unor vizite la Cluj şi a apărat cauza credincioşilor baptişti. Şcoala Duminicală pentru copii era ţinută cu regularitate de fr. poet Simion Ţion. Se conturează pregnant personalitatea fratelui păstor Morar Gavril. Misiuni în satele: Feiurd, Deuşu, Măcicaşu, Topa Mică, Turea, şi în judeţul Ciuc: la Topliţa şi Râpa. Din 1933, Mănăşturul devine sediul Comunităţii de Cluj, cu 105 biserici, preşedinte Ioan Dan, care va fi ales şi preşedinte pe ţară a Uniunii Tineretului Baptist.
1941-1945
Timp de suferinţă şi tristă aducere aminte a membrilor bisericii când, din cauza Diktatului de la Viena şi celui de-al II-lea Război mondial, o mare parte din membrii bisericii au plecat în refugiu în Regatul României. Au rămas membrii autohtoni, biserica fiind condusă cu multă autoritate de fratele păstor Gavril Crişan. Alături de el, au privegheat la întărirea bisericii în Cuvânt, bătrânii bisericii, încrezători că Dumnezeu este la cârma istoriei. Reamintesc doar câteva din familiile celor care au fost statornici locului: Gavril Toader, Pavel Rusu, Pavel Albu, Vasile Stoica, Gavril Căpuşan, Ştefan Borza, Iacob Brie. A funcţionat o legătură de colaborare cu biserica fraţilor baptişti maghiari, păstorită atunci de fr. Karoly Papp şi tânărul Francisc Denes. Biserica noastră a lăudat pe Domnul şi în acele vremuri prin rugăciune, frângerea pâinii, cântare cu corul mixt. Familiile membre au dat tribut de viaţă prin cei rămaşi pe câmpurile de luptă din Rusia sau în prizonierat. Mulţi s-au întors infirmi şi bolnavi. Întreaga biserică a mulţumit lui Dumnezeu la proclamarea păcii şi a aşteptat reîntregirea cu mădularele plecate.
1946-1950
A fost o perioadă deosebit de grea: multe nevoi materiale; familiile trebuiau să-şi refacă gospodăria distrusă de război; doi ani de secetă cumplită, când mulţi copii sau familii întregi au venit din nordul Moldovei căutând ajutoare, hrană şi adăpost. Familii iubitoare şi credincioase din biserică au răspuns acestor nevoi: Crişan Gavril, Stoica Vasile, Cherecheş Vasile, Albu Pavel (Naca), Mureşan Ioan (Deiu), Goga Timotei. S-au reîntors din refugiu familiile plecate, şi un suflu de bucurie şi entuziasm se simţea în întreaga adunare. Universităţile clujene şi-au deschis porţile. În primul grup de studenţi, viitori intelectuali creştini, erau şi membri ai bisericii noastre: Paul Bărbătei şi Ioan Raţiu la Drept, Gheorghe Radula, Gheorghe Fişcă şi Aurel Opreanu la Medicină. Multă bucurie aduceau bisericii prin cuvintele lor! Tânărul Opreanu dirija corul şi cânta frumos la vioară. În acest interval de timp, muzica corală religioasă a avut o influenţă deosebită în biserică. S-au prezentat lucrări spre slava lui Dumnezeu din clasicii muzicii universale: Bach, Mozart, Haydn, Beethoven. Fanfara era pregătită de Traian Farcaş, venit din Şiria–Arad. În 1948, la Colegiul Academic a avut loc Congresul Regional Baptist din Transilvania cu peste 500 de manifestanţi, defilând şi cântând pe străzile Clujului. Anual, la Rusalii, aveau loc boteze cu 50-60 de noi membri, în apa râului Someşu-Mic. Dumnezeu dădea starea de creştere. Biserica a fost vizitată cu ocazia evanghelizărilor de către păstorii: Ioan Socaciu, Alexa Popovici, Petru Popovici, Jean Staneski, Balc Petru şi tânărul misionar Nechifor Marcu. Biserica se bucura de libertate.
1951-1960
Biserica a crescut în număr de membri, clădirea nu mai era suficientă. A fost invitat ca păstor Ioan Bunaciu, absolvent al Seminarului Teologic din Bucureşti şi al Academiei de Ştiinţe Economice. A fost o perioadă de creştere şi bună organizare a bisericii. S-au adunat bani şi s-a început realizarea primei extinderi a clădirii. Corul şi fanfara, programele şcolii duminicale şi a tineretului împodobeau închinarea credincioşilor. Veneau predicatori din multe oraşe ale ţării să vestească Cuvântul. În 1956, la eliberarea din închisoarea Gherla, fratele Richard Wurmbrand a predicat cu putere Evanghelia în biserica noastră. Menţionez că a fost singura biserică evanghelică care a cutezat să-l primească. În 1955, după plecarea la Bucureşti ca profesor şi director la Seminar a păstorului Ioan Bunaciu, în biserică au rămas lucrători locali: Vasile Sidea, Gavril Moraru şi alţii. O contribuţie substanţială şi-au adus tinerii studenţi: Iosif Ţon (Filologie), Emilian Florea şi Nicu Gheorghiţă (Medicină), Petru Farc (Politehnică). Începând cu anul 1956, este invitat şi ordinat ca păstor, fratele Mihai Huşanu. Biserica l-a îmbrăţişat cu dragoste. A fost păstorul care a organizat biserica cu grupe misionare, grupe de rugăciune, activităţi ale surorilor şi tineretului. S-au arătat primele semne de persecuţie împotriva credincioşilor evanghelici în anul 1959, când au fost exmatriculaţi din facultăţi clujene 11 studenţi baptişti pentru mărturie creştină. Printre ei au fost şi tineri membri ai bisericii: Alexandru Crişan şi Lidia Cadar, de la Filologie, Vasile Cherecheş, Petru Farc, Liviu Marhao de la Politehnică. Se apropiau norii persecuţiei creştinilor.
1961-1970
A fost una din cele mai grele perioade din istoria bisericii noastre. Persecuţia ideologică comunistă s-a manifestat prin tensiuni, intimidări, ameninţări la adresa membrilor bisericii şi în special asupra slujitorilor. Fratelui păstor Mihai Huşanu i-a fost retrasă autorizaţia de păstor al bisericii, astfel că dânsul lua cuvîntul numai din bancă şi nu de la amvon. „Reglementarea” s-a numit Programul de restricţionare a întâlnirilor de laudă lui Dumnezeu din bisericile evanghelice. S-au interzis întâlnirile săptămânale şi cele de duminica după-masă. Trebuia solicitată aprobare specială pentru ocazii sau programe deosebite. Credincioşii Bisericii Baptiste din Mănăştur, sfătuiţi şi conduşi de păstorul Mihai Huşanu, au invocat suficiente motive „speciale” ca să se întâlnească şi duminica după-masa: Cina Domnului, căsătorii, binecuvântări ale copiilor, sărbători ocazionale. Comitetul bisericii l-a însărcinat pe fr. Marcu Dumitru să conducă activităţile bisericii, ajutat de alţi curajoşi vestitori ai Evangheliei: Ioan Dan, Paul Bărbătei, Vasile Sidea. Botezele aveau loc în clandestinitate, neanuţate spre aprobare împuterniciţilor Departamentului Cultelor. Aveau loc noaptea în baptisierul bisericii şi în afara întîlnirilor publice. Copiii nu aveau voie să se întâlnească la Şcoala Duminicală. Tinerilor le era interzisă susţinerea programelor specifice. Corul şi fanfara nu au primit autorizaţie să cânte! Misiunile erau oprite. Cu toate acestea, credincioşia membrilor bisericii n-a putut fi oprită şi Trupul lui Hristos s-a întărit în mijlocul persecuţiilor.
1971-1980
Biserica creştea şi se întărea. Domnul adăuga la numărul membrilor an de an pe noii convertiţi la Hristos. Au fost ani de încercări, de suferinţe, de persecuţii faţă de membrii credincioşi ai bisericii. Ideologia ateist-comunistă, susţinută şi aplicată cu duritate de conducătorii statului, urmărea distrugerea convingerilor religioase ale creştinilor trăitori. Tineretul creştin era îngrădit să meargă la studii superioare. Cei care erau descoperiţi ca studenţi şi frecventau sau activau în biserică erau „criticaţi”, privaţi de drepturile la bursă sau chiar exmatriculaţi. Biserica noastră, păstorită de încercatul frate Mihai Huşanu, a progresat şi s-a bucurat chiar şi în timpuri de restrişte. A încurajat mult tineretul să-L laude pe Domnul prin cor, fanfară şi trăire. A ajutat studenţi mulţi să găzduiască în familiile credincioşilor. Întreg comitetul bisericii a fost alături de păstor în slujire. Bătrânul Ioan Dan, predicatorii încercaţi Dumitru Marcu, Vasile Sidea, Paul Bărbătei, alături de tinerii vestitori ai Evangheliei, Alexandru Crişan, Petrică Farc, Ioan Vereş, au contribuit împreună la bunul mers al bisericii. Corul condus de Gligor Morar, fanfara instruită de Ghiţă Bocăniciu, corul bărbătesc şi în special corul şi programele copiilor au bucurat mult biserica. Clădirea a devenit neîncăpătoare, astfel că extinderea se impunea, dar autorităţile nu au permis. În acest interval de timp, au trecut la Domnul fratele Vasile Gal, membru în comitet şi activ credincios mănăşturean, şi sora Magdalena Gheorghiţă, născută Dan, tocmai reîntoarsă din Sighişoara.
1981-1985
Să nu uităm anii de persecuţii şi teroare prin care credincioşii bisericii noastre, şi nu numai, au trecut în această perioadă! Ne amintim de predicile înflăcărate ale fratelui păstor Mihai Huşanu, de slujirile pe care, de la amvon sau prin vizite familiale, diaconii aleşi ai bisericii: fraţii Paul Bărbătei, Dumitru Marcu, Ioan Achim, Constantin Rodilă, Ioan Gheorghiţă, Constantin Rusu, Saul Pandre şi Iacob Nitroi, le aveau pentru membrii bisericii ca îmbărbătare! Dar în aceşti ani s-au format şi ridicat tineri dedicaţi în slujirea Domnului, care sunt o parte din slujitorii de azi ai bisericilor noastre. În această perioadă s-au ridicat fraţii Petrică Farc, Ioan Vereş, Cornel Vereş, Gigi Cosman, Eugen Popa şi alţii. Minunat răsuna corul bisericii pregătit cu talent de Nelu Mureşan, apoi cu elan tineresc de Mircea Căpuşan, împreună cu binecuvântatul Morărel – Grigore Morar. De asemenea, corul tinerilor, pregătit de sora Cornelia Crişan, a adunat într-o familie pe cei de-ai casei cu cei veniţi din alte localităţi. Oricât de tensionate erau relaţii dintre regimul comunist şi biserica vie, evanghelică, purtătoarea adevăratelor taine ale Bisericii lui Hristos, oricât striga şi ameninţa „răcnind” gura leilor împuterniciţilor şi urmăritorilor regimului ateist, în biserică credincioşii găseau un adăpost, un scut şi un loc de întâlnire cu Domnul. Clădirea devenise arhiplină. Cu toţii înţelegeam că trebuie să mărim spaţiul pentru întâlnirile spre laudă şi închinare. Ştiam cu toţii că trebuie plătit un preţ al confruntării cu Satana. Domnul a luptat pentru noi, El a dat curaj credincioşilor bisericii să adune bani şi materiale care să pregătească o nouă şi potrivită construcţie. În aceşti ani, în urma multor încercări şi persecuţii ale credincioşilor, s-a format un grup de tineri şi adulţi dizidenţi, care, prin atitudinea lor, erau împotrivitori regimului comunist. Ne amintim de fraţii noştri Dumitru Toderic, păstor la Viişoara şi Câmpia Turzii, de Radu Căpuşan, de David şi Ioan Teodosiu, care erau în legătură cu Comitetul creştin român de Apărare a Libertăţilor Religioase şi de Conştiinţă (A.L.R.C.). Au fost ani de încercări, dar şi de binecuvântate bucurii în familiile noastre şi în biserică. Studenţii se întâlneau pe ascuns şi îşi frământau speranţele izbândirii. Copiii, îndrumaţi cu dragoste şi dăruire de sora Iovuţa Popa, Costică Rodilă, şi adolescenţii, de Dragomir Bojan, trăiau adevărate „aventuri” când se întâlneau cu misionari veniţi din Apus să-i viziteze, sau în taberele ascunse din poienile munţilor, sau multiplicând prin manuscrise revista samizdat „Prietenul Copiilor”, care, după citire, era trimisă prin tineri de nădejde altor copii din Cluj, Oradea, Arad, Timişoara… Acum, după ce furtuna a trecut, recunoaştem că au fost ani frumoşi de binecuvântări, de formare şi maturizare a slujirii noastre faţă de Domnul.
1985-1989
Biserica Baptistă din Mănăştur a fost în acest interval de timp un loc de răspândire a Cuvântului şi de solidaritate creştină. Biserica se bucura de unitate duhovnicească şi progres vădit prin numeroase boteze nou-testamentale. În 1987 au fost ordinaţi diaconi lucrători fraţii: Gigi Cosman, Petru Farc, Eugen Popa, Cornel Vereş şi Ioan Vereş. Participau la serviciile publice foarte mulţi aparţinători, prieteni, mulţi oameni care s-au scârbit de propaganda comunist-ateistă. Spaţiul interior a devenit neîncăpător, curtea bisericii era plină duminica şi se asculta Cuvântul la difuzoare. Poporul român suporta cu greu minciunile propagandei socialiste. Adevărul despre viaţa şi destinul oamenilor putea fi auzit numai în bisericile evanghelice, unde se propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu. Credincioşii bisericii s-au încrezut în ÎNDURAREA şi DREPTATEA lui Dumnezeu. S-au făcut planuri pentru demolarea clădirii bisericii şi reconstruirea alteia mai mare, mai funcţională, mai încăpătoare. Cu greu s-au adunat sumele de bani de la familiile bisericii, în general sărace sau cu venituri modeste. S-au cumpărat şi păstrat materiale de construcţie. Păstorul bisericii Mihai Huşanu a însufleţit credincioşii prin mesaje biblice, deşi era ocupat cu responsabilităţi în conducerea Comunităţii Baptiste Cluj şi a Uniunii Baptiste din România. Comitetul de diaconi şi membri ai bisericii au fost unitari în luarea deciziilor privind bunul mers al lucrărilor. S-au format multe grupe de rugăciune în casele credincioşilor, fapt ce constituia o ilegalitate pedepsită prin severul Cod Penal. Amintesc grupele pe cartier conduse de fr. Dragomir Bojan, care se întâlnea în casa surorii Potra, grupul de părtăşie al fraţilor Ioan Suciu, Victor Lazăr, Constantin Rodilă, Ştefan Szitas, Cornel Vereş. Adunările sfinte erau împodobite de programele tinerilor, copiilor, studenţilor. Grupuri de tineri şi tinere se întâlneau pe ascuns cu misionari străini pentru a audia adevărate cursuri de teologie. Exista o adevărată biserică subterană! Tinerii aveau întâlniri regulate sâmbăta seara, fiind îndrumaţi de Alexandru Crişan şi Ioan Achim. Mulţi tineri, organizaţi în grupe misionare, propovăduiau Cuvântul în bisericile din jurul Clujului. Printre creştinii misionari veniţi să lucreze în ţară slujind tineretul a fost pastorul american Arnie Maves, care a predicat de multe ori şi în plenul bisericii noastre. În septembrie 1985 a avut loc vizita la Cluj a marelui evanghelist baptist Billy Graham din SUA. El a predicat în biserica reformată din str. Kogălniceanu şi în catedrala romano-catolică Sf. Mihail din centrul oraşului. Peste 10.000 de creştini evanghelici din Cluj, din împrejurimi şi din Ardeal s-au înghesuit pe străzile Clujului să îl vadă sau măcar să îl audă. Vizita lui a încurajat mult pe toţi creştinii evanghelici să fie mai credincioşi, să asculte şi să aştepte în răbdare voia Domnului cu privire la fiecare.
anul 1989
Anul 1989, luna decembrie ― momentul istoric al Revoluţiei ― Duhul Domnului a fost peste biserică. În vara fierbinte a anului 1989, a doua zi după sărbătoarea Rusaliilor, s-a hotărât şi s-a început demolarea clădirii bisericii vechi. Întâlnirile adunării s-au desfăşurat în localul Bisericii Baptiste Maghiare din str. Cernavodă. Biserica a fost încurajată de frăţietatea baptistă din Comunitatea de Cluj, de bisericile din ţară, de multe biserici din marea familie baptistă mondială, în special de fraţii din Anglia, Elveţia şi SUA. Nimeni şi nimic nu a putut stăvili dorinţa de a dărui şi închina Domnului un locaş potrivit pentru adunarea copiilor Săi. Păstorul, prezbiterii mărturiseau Cuvântul cu putere, încurajau membrii voluntari să lucreze la săparea fundaţiei, la ridicarea zidurilor. Comitetul tehnic de coordonare a fost alcătuit din: Ioan Achim, Petru Farc, Eugen Popa, Grigore Roman, Petru Sava, Cornel Vereş, Ioan Vereş. Surorile harnice pregăteau masa zilnică pentru 60-80 de muncitori voluntari sau specialişti constructori. Amintesc pe Victoria Arion, Ileana Cioban, Dochiţa Dobandi, Adriana Ionac, Maria Iov şi altele.
Biserica era vizitată şi încurajată de mulţi misionari străini. Copiii erau foarte bine organizaţi pe clase de studii, beneficiau de literatură creştină, de flanelografe, diapozitive aduse cu mult risc de misionari. Minunate au fost vizitele surorii Trudy Kuhlmann – SUA. Tineretul studia în adevărate şcoli „underground”; cei maturi se pregăteau să devină viitori evanghelişti. Funcţionau în paralel trei generaţii de studenţi BEE. Se simţea „plutind” în aer momentul de schimbare social-politică. Istoria a fost şi este un instrument în mâna lui Dumnezeu. Biserica din Mănăştur era pregătită să înfrunte forţele dezlănţuite ale regimului comunist. Persecutaţi la serviciu, insultaţi în universităţi şi şcoli, discriminaţi la salarizare şi de alte drepturi, credincioşii baptişti s-au încrezut în Dumnezeu. Aceia care nu au mai rezistat, au plecat prin emigrare în ţări occidentale pentru un trai mai bun, trecând legal sau ilegal graniţele ţării. Credincioşii cei mai curajoşi au organizat primirea-distribuirea literaturii religioase, şi în primul rând, distribuirea de Biblii, cărţi de cântări. Biserica din Mănăştur semăna cu o fortăreaţă bine organizată. Revoluţia din decembrie 1989 a găsit membrii bisericii hotărâţi şi pregătiţi să ducă vestea Evangheliei cu şi mai mare putere în libertate. Mulţi tineri şi membri maturi au participat la demonstraţia din 21 decembrie, de pe străzile Clujului. Mulţumim lui Dumnezeu care a îngăduit să nu avem victime dintre membrii bisericii. Anul nou a găsit zidurile clădirii bisericii ridicate.
(Nelu Dan)