• Inregistrare
  • Adaugă Conţinut
  • Autentificare
  • RSS
  • Acasă
  • Despre Noi
  • Noutăţi
  • Audio
  • Contact
Acasă > Rugăciune

Garda de la 8.25 şi căscatul în Biserică

“Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.” (1 Corinteni 4:20)

Cred că multora ni s-a întâmplat ca în timpul predicilor sau orelor de rugăciune să căscăm uitându-ne la ceas sau să răsfoim Biblia, fiind deconectaţi de ceea ce se întâmplă la amvonul bisericii. Şi nu mă refer acum la Biserica din Mănăştur, ci în general la Bisericile Evanghelice. De ce se întâmplă aceasta?

Răspunsul poate veni din 3 direcţii: sau cel din faţă este într-o zi slabă, sau tu, cel din bancă, eşti într-o zi slabă sau toţi sunt slabi! Cu siguranţă nu are sens să ascundem acest fenomen, ci mai degrabă să-l recunoaştem şi să-l eliminăm. Dar cum?

Puterea spirituală şi eficienţa vorbitorului sau a participantului la Adunare nu vin nici din neuronii proprii, nici din arta vorbirii, ci din Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care aduce viaţă din abundenţă, care curge în jur, în oamenii lui Isus (Ioan 10:10). Orice vorbitor creştin recunoaşte că are nevoie de putere de sus pentru un mesaj care să transforme.

Pentru a sprijini vorbitorii şi întâlnirile Adunării din Mănăştur, a apărut Garda de la 8.25. Aceasta este formată din fraţi şi surori de vârste diferite care se adună în fiecare duminică, între 8.25 – 9.25 (adică cu o oră înainte de începerea programului Bisericii), în clădirea nouă, sala de la parter. Numărul lor oscilează între 8 şi 18 persoane. Deci, cam 12 persoane se roagă pentru cei 1.200 de membri ai Bisericii. Este mare nevoie de întăriri!

Tu ce părere ai? Are sens să insistăm înaintea Domnului Isus pentru ca vorbitorilor şi lucrătorilor din Biserica noastră să le sporească puterea, entuziasmul şi eficienţa în slujire?
Dacă răspunsul tău este „Da”, te rugăm să te alături şi tu Gărzii de la 8.25 ... măcar o duminică pe lună. Dacă răspunsul tău este „Nu”, înseamnă că eşti încă inconştient de aceste aspecte şi eşti potrivit şi tu pentru Garda de la 8.25. Vei descoperi că merită efortul!

Întăreşte şi tu Garda pentru Biserica din Mănăştur!

(Vasi Cernica)

  • autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii

Secţiuni

  • Perspective Biblice
  • Rugăciune
  • Pastorală
  • Misiune
  • Muzică
  • Grupuri
  • Tineret
  • Copii
 

Ultimele articole

  • Inimi deschise
  • Daniel Bruda
  • Sezonul 2010
  • Cultivatorii de iluzii
  • Gânduri despre muzică din partea unui semi afon (3)
  • Taurul de coarne
  • Atelierul coral de la Dumbrăveni
  • Music Camp 2010
  • Gânduri despre muzică din partea unui semi afon (2)
  • Bilanţ
 

Buletinul de Mănăştur

Abonează-te la Buletinul de Mănăştur!

(*Rubrică obligatorie.)




Preferred format
Preferred format    
 

  • Acasă
  • Despre Noi
  • NOUTĂŢI
  • Audio
  • Contact
 

© 2009 Biserica Creştină Baptistă “Mănăştur” | Toate drepturile rezervate