Observaţii
Vorbind despre rolul muzicii în adunarea bisericii, de cele mai multe ori aducem principii şi dovedim ceea ce ştim din activitatea muzicală de la Templul din Ierusalim, din Vechiul Testament. Dacă suntem sinceri, în Noul Testament nu avem nici un fel de reglementări cu privire la acest subiect.
Apostolul Pavel scrie celor din Corint (oameni cu grave probleme morale şi doctrinare, care se pare că mai şi cântau când se întâlneau): „…Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” (1 Corinteni 14:26)
În acest text, apostolul spune de fapt, că puteţi face orice când sunteţi adunaţi laolaltă, cu condiţia să ducă la edificarea sufletească a celor care ascultă. Iată un criteriu care ar trebui urmărit cu sfinţenie, pentru că este o poruncă a Domnului! În Corint erau multe naţionalităţi adunate, cetatea fiind un centru important economic, la intersecţia multor drumuri comerciale. Cred că problema pe care o identifică Pavel, ţinea de diferenţele în manifestarea bucuriei sau a tristeţii lor prin cântare. Oameni veniţi din locuri diferite, cu educaţie diferită ajung cu greu să guste acelaşi fel de muzică. În urma acestei precizări, cei din Corint nu au mai cântat probabil când erau adunaţi împreună! Aceasta nu înseamnă că principiul este inaplicabil! În situaţia lor concretă, se putea probabil realiza „un compromis” în care unii să-i suporte pe alţii, în numele îngăduinţei creştine, atunci când „trebuia” să-l audă pe fratele X „doinind”, sau pe fratele Y la tobe!
Când eram în armată, eram adunaţi în acelaşi pluton tineri din toate colţurile ţării. Când cânta un frizer din Ialomiţa, colegii din Maramureş îşi băteau joc de muzica populară a celor din sudul ţării!
În adunările bisericii nu suntem chemaţi să ne îngăduim unii pe alţii, ci să ne zidim unii pe alţii! De aceea trebuie eliminat din aceste întâlniri tot ce nu duce la zidirea sufletească. Cei mai tari trebuie să îi îngăduie pe cei mai slabi. Dar aceasta, în relaţiile zilnice dintre ei, nu în întâlnirile bisericii.
Există un grup de oameni daţi bisericii de Cristos care trebuie să promoveze în întâlniri învăţătura apostolilor, şi orice altceva care duce la zidirea sufletească. Acest grup de oameni sunt evangheliştii, păstorii şi învăţătorii. Cu tot respectul pentru cei pregătiţi în arta muzicii creştine, şi pentru poeţi, ei nu sunt menţionaţi aici!
O altă observaţie este că nu găsim nici un fel de activitate muzicală organizată în bisericile Noului Testament. Apostolii nu erau însoţiţi de nici un grup de nici o nuanţă stilistică; nici de solişti, nici de coruri, nici de fanfare, nici de orchestre. Ei au fost trimişi de Isus să predice Evanghelia şi asta au făcut. Nu întâlnim nici din întâmplare pe undeva vreo „trupă” care să „conducă în închinare”, să stârnească emoţiile, să mulţumească auditoriul cutare sau cutare etc. Singurul grup despre care ni se spune că au cântat, este grupul ucenicilor împreună cu Isus: „După ce au cântat cântarea, au ieşit în muntele Măslinilor.” Matei 26:30. Vedeţi că este vorba de cântarea, nu cântările, unui grup mic de oameni care nu aveau probleme nici cu genul muzical nici cu ritmul. Totuşi, în Noul Testament găsim grupuri mari de oameni cântând, în cartea Apocalipsa, capitolele 14 şi 15. Este evident că nimeni din cei care cântă nu este cu capul plecat de ruşine pentru stilul muzical, nici din pricina falseurilor; nimeni nu se uită cu dispreţ la alţii că nu sunt destul de cultivaţi pentru a înţelege muzica respectivă, sau că nu sunt destul de „emancipaţi” să se bucure de ea. Este un context perfect, al unor fiinţe perfecte, ajunse la desăvârşire, cu relaţii perfecte, care înţeleg muzica perfectă şi se bucură de ea! Este minunat să vedem 144 000 de evrei răscumpăraţi ca primul rod pentru Dumnezeu cântând o cântare nouă, pe care doar ei au putut-o învăţa şi doar ei o cântă! Nimeni nu este invidios, nimeni nu este trist că nu poate învăţa această cântare, dar toţi sunt entuziasmaţi! Toţi biruitorii Fiarei, cântă cântarea lui Moise şi a Mielului. Evreii din vechime, mântuiţi prin jertfa Mielului cântă în cer împreună cu cei dintre Neamuri, ca o celebrare a surpării zidului de veacuri dintre cele două grupări şi realizarea unei unităţi desăvârşite în Trupul lui Cristos!
Încă nu am ajuns acolo şi trebuie să recunoaştem că suntem într-un moment în care cu greu am putea vorbi despre zidirea sufletească a tuturor celor prezenţi în adunarea noastră printr-un gen muzical sau altul.
Dar unde este oare acea cântare care te face să simţi fiorii Duhului Sfânt? Sau cum să înţelegem situaţii în care Duhul Sfânt chiar foloseşte o cântare şi sunt oameni cercetaţi şi transformaţi, în timp ce alţii, la aceeaşi cântare nu au nici o reacţie, ba chiar „îi enervează”? Nu ar trebui să ne mirăm prea mult, pentru că Duhul Sfânt vorbeşte doar celui cu inima deschisă!
Pentru diferite manifestări care însoţesc momentele muzicale din unele adunări şi din unele grupuri, se aduc argumente invocând dezinvoltura abordării de către evrei a muzicii. Evreii erau oameni veseli, le plăcea vinul, nu erau inhibaţi de prejudecăţi… Strigau, băteau din palme, dansau din pricina temperamentului lor condus de fluctuaţii sentimentale. Întâlnim bărbaţi plângând de se prăpădeau în împrejurări, în care spunem noi, ar fi trebuit să-şi arate bărbăţia. Dar nu au fost în nici o perioadă istorică într-o relaţie bună cu Dumnezeul lor, după cum o spune Dumnezeu Însuşi (Ezechiel capitolele 16 şi 20)!
De ce ar trebui să-i luăm model, când apostol Pavel ne spune: Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. (1 Corinteni 10:11) Avem pilde din care trebuie să luăm principii, şi nu suntem invitaţi să-i imităm pe ei.
Concluzie
Câteva din afirmaţiile biblice făcute aici pot stârni reacţii dure. Avem responsabilitatea să privim cu ochii deschişi cuvintele lui Dumnezeu, nu alterate de obiceiurile şi subcultura religioasă pe care am ţesut-o în jurul nostru.
Dar cine are acest curaj? Cine este gata să cureţe din nou Casa Domnului? Noi suntem prea mici pentru transformări majore. De aceea, am o singură rugăciune: „Doamne Isuse, Tu care eşti Capul Bisericii, care conduci poporul Tău spre întâlnirea cu Tatăl, realizează ce-ţi este plăcut în noi şi în mijlocul nostru. Înduplecă inima noastră să Te putem asculta. Desăvârșește-ți lucrarea în biserica noastră; vie Împărăţia Ta şi facă-se voia Ta.”
Gigi Cosman