Dumnezeu a gândit relaţia de familie ca pe o oază de odihnă pentru soţ şi soţie; ca pe o unitate de luptă care va câştiga bătălia; ca pe un loc de refugiu numit „acasă”, unde te regăseşti, îţi refaci puterea şi te refocalizezi. Familia este locul în care învăţăm să iubim, să relaţionăm, să devenim oamenii pe care îi doreşte Dumnezeu.
Deoarece intenţiile lui Dumnezeu devin realitate doar pentru cei care „sunt în Domnul”, vă invităm la un timp de pregătire pentru căsătorie pe cei care aţi hotărât ca în viitorul apropiat să veniţi la altar, ca o expresie a relaţiei voastre cu Dumnezeu.
Subiectele pe care le vom aborda:
- Ce fel de persoană sunt eu, cel care urmează să intru într-o relaţie de căsătorie? Relaţia dintre sine, Dumnezeu şi semeni (partenerul de viaţă, în acest caz) / Efeseni 4:17-5:21; Luca 10:25-37
- Trei domenii esenţiale ale relaţiei de familie: Schimbarea priorităţilor / Geneza 1-3 (2:24)
- Trei domenii esenţiale ale relaţiei de familie: Fuziunea sufletească / Geneza 1-3 (2:24)
- Trei domenii esenţiale ale relaţiei de familie: Relaţia intimă / Geneza 1-3 (2:24)
- Diferenţe... să le înţelegem şi să ne bucurăm de ele! Geneza 1-3 (1:26-27)
- Imaginea de sine / Romani 12:3
Data, ora:
Miercuri, 17 februarie, ora 19
Vineri, 26 februarie, ora 19
Miercuri, 3, 10, 17, 24 martie, ora 19
Locul:
Biserica Baptistă Mănăştur, str. Ospătăriei 10-12, în clădirea administrativă (A).
Înscriere:
Aceasta se va face la Secretariatul bisericii Mănăştur, la telefon 0264 425051 (Romtelecom) sau prin e-mail la adresa secretariat@bisericamanastur.ro
Vă aşteptăm cu drag!
Gigi şi Adriana Cosman
