admin

/admin

About admin

This author has not yet filled in any details.
So far admin has created 196 blog entries.

Domnul nu întârzie

Unul din aspectele practice care fac diferența între oameni este punctualitatea. Unii sunt punctuali, iar alții întârzie. De obicei întârzierea este apreciată doar de aceia care nu sunt pregătiți suficient.

De | 11 Oct 2016|

Câteva gânduri pentru cei răniţi de alţi credincioşi

Se întâmplă în fiecare familie. Se întâmplă în fiecare comunitate. Se întâmplă în fiecare Biserică. Ai fost lovit în plin, uneori de o săgeată sau de un glonţ, alteori chiar de o rachetă nucleară. Nu, nu eşti în Irak sau Afganistan, dar efectul asupra ta poate fi devastator.

De | 15 Iul 2016|

Dumnezeu își aduce aminte

Biserica Mănăștur vă invită la Conferința de Studiu Biblic susținută de Rabinul Baruch, cu titlul: „Dumnezeu își aduce aminte. Perspective evreiești

De | 15 Apr 2015|

Cei 12 și Cina cea de taină

După o cură de înțelepciune alături de Eclesiastul, dorim să ne îndreptăm atenția spre oamenii care au răscolit lumea și care au plătit cu viața pentru aceasta.

De | 3 Mar 2015|

Dezbatere publică pe media

În urma consultării publice și a rezultatului chestionarelor s-au ridicat unele probleme ce țin de departamentul de media al bisericii.

De | 24 Feb 2015|

Întâlnire de organizare a departamentului muzical

Dorim să vă anunțăm că în data de 5 martie 2015, de la ora 19:00 vom organiza o întâlnire de lucru cu toți cei implicați în lucrarea muzicală a bisericii noastre.

De | 23 Feb 2015|

Consiliere premaritală

Vă invităm pe toți cei care luaţi în considerare începerea călătoriei vieţii în doi („...va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. ” ) la un curs de pregătire pentru a pune împreună o

De | 2 Feb 2015|

O zi cu DANIEL… ”cornul mic și poporul sfinților”

”În anul dintâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui, pe când era în pat. În cele din urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie…” (Daniel 7:1) Așa începe frămîntarea lui Daniel: ”Eu, Daniel m-am tulburat cu

De | 19 Dec 2014|

Cântă Cerul

Corul tinerilor bisericii Mănăștur vă o invită la o seară specială de Crăciun, în care să ne pregătim inimile pentru marea sărbătoare care ne stă înainte.

De | 8 Dec 2014|

Messiah de G. F. Handel

Messiah de G. F. Handel Georgeta Stoleriu, soprană Antonela Bârnat, mezzo-soprană Ruben Mureşan, tenor Slavic Vulpe, bas-bariton Corul ConSpirito Orchestra de Tineret a Transilvaniei, Radu Zaharia Dirijor: Kenneth Tucker Concertul va fi precedat de o scurtă conferinţă pe tema lucrării, susţinută de dirijor şi muzicieni. sâmbătă, 13 decembrie, ora 18

De | 2 Dec 2014|