Bărbatul ca tată

//, Familie, Pastorală/Bărbatul ca tată

Bărbatul ca tată

Când vorbim despre rolul de tată al bărbatului, intrăm pe un teritoriu minat! Materialul pe care îl ai pe mâini sunt ființe vii pe care nu le poți înțelege pe deplin, pe care nu le cunoști cu adevărat, asupra cărora nu ai autoritate absolută. Ai doar privilegiul să investești în aceste ființe, dar nu poți pretinde recompensă! Asemenea soției tale, nu-ți aparțin; le poți doar influența viața și ai datoria să o faci. Și dacă nu vrei acest lucru, tot o vei face, deoarece felul tău de a fi, comportamentul tău fie se imprimă, fie determină reacții care structurează trăsături de caracter ale copiilor tăi în formare.  Oricât de sigur ești pe valorile pe care le transmiți copiilor, ai în casa ta niște ființe libere care vor reconsidera odată tot ceea ce le-ai spus; vor putea să valideze sau să invalideze învățătura ta, vor putea să demoleze sau să păstreze modelul pe care l-ai oferit. Aceasta, indiferent cât de frumos și corect este acest model și indiferent de corectitudinea valorilor pe care le transmiți. Fiecare ființă umană, are libertatea să nege, fie că este bun, fie că este rău ceea ce neagă.

Ce trebuie să țintim în educația copiilor?

Lecția cea mai importantă pe care am învățat-o cu mult timp în urmă și pe care am păstrat-o în minte de-a lungul timpului în relația cu copiii a fost cea din Exod 12. În context, Dumnezeu le spune de trei ori evreilor ce au de făcut pentru a nu fi sub incidența mâniei Lui care avea să se dezlănțuie asupra egiptenilor în timpul celei mai cumplite urgii care avea să-l convingă pe faraon să-i lase pe robii evrei să plece: moartea întâilor născuți! Instrucțiunile erau acestea: să jertfească un miel și cu sângele lui să ungă ușile caselor lor pe dinafară. Îngerul morții urma să treacă prin Egipt să aducă moartea în fiecare casă care nu avea acest semn al sângelui în exterior. Era cel mai important eveniment din istoria lor. De acum încolo, națiunea aceasta își căpăta libertatea! Încrederea lor în puterea sângelui mielului care i-a pus la adăpost în noaptea aceea, i-a adus acum într-o relație de copii ai lui Dumnezeu. Erau diferiți de orice alt popor care exista pe suprafața pământului.

În această împrejurare Dumnezeu ne dă tiparul creșterii copiilor. În versetele 24 la 27 citim:

Să păziți lucrul acesta ca o lege pentru voi și pentru copiii voștri în veac24.

Când veți intra în țara, pe care v-o va da Domnul, după făgăduința Lui, să țineți acest obicei sfînt25. Și când vă vor întreba copiii voștri: ,Ce însemnează obiceiul acesta?`26să răspundeți: ,Este jertfa de Paște în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, și ne-a scăpat casele noastre.„27

Părinții evrei trebuiau să-și crească copiii în mijlocul ritualurilor poruncite, să-i implice în sărbători. Copiii percepeau un anumit obicei cu care se obișnuiau. Dar și atunci, ca și acum, copiii creșteau și venea timpul în care voiau să înțeleagă ceea ce au făcut părinții lor, și de ce au făcut aceste lucruri. Iată principiul pe care putem să-l desprindem din acest text: în momentul în care copilul evreului ajuns la vârsta marilor decizii punea întrebările esențiale despre sensul vieții, când își exprima îndoielile sau necredința, tatăl său trebuia să fie pregătit să-i răspundă. Tatăl acela trebuia să-și crească copilul cu așteptarea că într-o zi va fi întrebat acest lucru. De aceea, toată educația trebuia să vizeze conținutul relației cu Dumnezeu. Un tată se califica în creșterea copiilor dacă punea în mintea lor valoarea relației cu Dumnezeu și răspundea întrebării esențiale a existenței pe care o avem în acest text, în așa fel încât copilul acela să aibă șanse maxime să decidă corect!

Când se naște un copil, el nu ia nici un fel de decizii. Viața lui depinde de părinții lui. Nu decide când mănâncă, ce mănâncă sau când să i se schimbe scutecul. Dar pe măsură ce crește, atenția părinților este să îl lase independent în tot mai multe domenii, în așa fel încât să fie capabil să se relaționeze corect în toate domeniile existenței. Un tată creștin își concentrează atenția asupra amănuntelor care compun relația cu copiii lui pentru ca prin deciziile pe care ei le iau de-a lungul copilăriei, să îi pregătească pentru luarea marii decizii. Pentru că vine vârsta la care el trebuie să decidă pentru eternitatea lui și pentru viitorul imediat.

Rugăciunea este una din primele lucruri pe care îl învață un copil în familia creștină. Chiar dacă de cele mai multe ori mama își învață copiii acest lucru, tatăl are responsabilitatea. Copilul asistă la diferite întâlniri ale familiilor de credincioși, participă la serviciile bisericii, este înscris la Școala duminicală… Dar crește mare și este confruntat cu alte sisteme de gândire. În mintea lui poate să apară îndoiala. Dacă relația cu tatăl lui a fost deschisă, va avea curajul să vină într-o zi să-l întrebe: “Tată, eu mă îndoiesc că există Dumnezeu! Nu înțeleg ce-i cu obiceiul acesta pe care îl țineți voi, de ce faceți toate lucrurile pe care le faceți.” Atunci, tatăl trebuie să fie capabil să răspundă fiului său în așa fel, încât șansa lui de a alege viața și nu moartea, să fie cât mai mare. În esență, răspunsul trebuie să fie ca a evreului de acum 3500 de ani: “Este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, când Dumnezeu a trecut pe lângă noi în mânia Sa, pedepsindu-L pe Fiul Său Isus, în locul nostru”.

Tatăl creștin trebuie să pună în mintea copilului tot ce înțelege el că din relația sa cu Domnul Isus, pentru ca la maturitate copilul să fie suficient de bine informat și motivat de modelul pe care l-a avut în tatăl său să aleagă să-L urmeze pe Dumnezeu.

Ne putem oare liniști inimile?

Ce se întâmplă când ai fost preocupat de creșterea copiilor tăi, ai investit timp și energie, ai renunțat la un câștig mai bun ca să fii cu ei, te-ai rugat pentru ei de când au fost concepuți în pântecele mamei lor iar acum, la vremea deciziilor au întors spatele lui Dumnezeu și îți produc o mare durere? Familia este un laborator de încercări, de testare. În familie ne calificăm pentru lucrarea creștină. Una din funcțiile bisericii este de a duce mesajul mântuirii și la alții. Dumnezeu ne dă copii pentru a ne califica în acest proces al rodirii. Dacă eșuăm în relația cu copiii noștri, cum am putea să mai așteptăm ca alții să-L cunoască pe Dumnezeu în urma interacțiunii cu noi? De aici se naște o întrebare majoră: Când poate să spună un tată că și-a făcut datoria?

Copiii noștri nu sunt roboți. Ei sunt ființe cu voință proprie care vor decide pentru viitorul și veșnicia lor. De aceea, nu rezultatul investiției tale este luat în calcul de Dumnezeu, ci procesul. Mântuirea cuiva trece prin nașterea din nou, pe care o face Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Noi am dat naștere biologică, tot prin voia Lui; dar nici unul din noi nu va mântui o altă persoană, chiar dacă este vorba de copilul lui. Dacă privim la Dumnezeu ca Tată, spunem că El este un tată desăvârșit. Nimeni nu contestă această afirmație. De ce este oare un tată desăvârșit, când atâția din copiii pe care i-a creat El, au acum ca tată pe diavolul? Trebuie să privim aceasta ca un eșec al lui Dumnezeu? Dumnezeu este un tată desăvârșit nu prin rezultatul relației Sale cu ființele umane create, ci prin faptul că în această relație El a creat toate premisele ca acești copii să poată decide corect. În această preocupare, Dumnezeu L-a trimis pe Isus Cristos să moară pentru copiii Săi. Le-a dat un mesaj revelat în Biblie. Le-a întins un cer înstelat de-asupra capului și i-a încântat cu o creație minunată, plină de armonie și de logică. Toate acestea sunt investiția Lui pentru ca noi, la vârsta marilor întrebări ale existenței să putem decide corect. Dumnezeu este un Tată desăvârșit nu pentru că toți copiii lui creați vor fi în Împărăția Sa, ci pentru că a dat în această relație tot ce a putut da!

Avem deci un reper care ne poate măsura și nouă investiția. Întrebările care trebuie să-ți frământe mintea pentru a ajunge la liniște sunt acestea: Cât am investit în copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu ca să poată alege corect? Cât m-a costat? La câte am renunțat? Câtă dragoste am pus în această relație? Pot identifica agonia lui Dumnezeu pentru copiii Lui, în inima mea pentru copiii mei?

Liniștea vine atunci când îți dai seama că tot ceea ce ai știut și ți-a stat în putință, ai făcut. Ești un tată bun atunci când ai creat în casa ta un mediu al prezenței lui Dumnezeu. Când ți-ai binecuvântat copiii cu o relație minunată cu soția ta. Când ai avut pe inimă ca prioritate veșnicia lor și le-ai fost prieten. Dacă ființa desăvârșită a lui Dumnezeu poate fi respinsă de cei pentru care Și-a dat El Fiul la moarte, să nu ai pretenția că tu nu poți fi respins. Dar asemenea lui Dumnezeu, atâta timp cât ești cu ei pe drum, cât mai ai suflare, trebuie să aștepți cu speranță.

De |2016-03-10T14:45:53+00:0010 iun. 2013|