Nu uita ce a făcut Dumnezeu, ca să știi ce poate face!

//, Grupuri, Tineret/Nu uita ce a făcut Dumnezeu, ca să știi ce poate face!

Nu uita ce a făcut Dumnezeu, ca să știi ce poate face!

Mai mereu, după ce ți s-a făcut harul unei altfel de bucurii, parcă ești incapabil să te apuci să o descrii, să spui despre ea, să o împărtășești…vrei să o ții numai pentru tine, să te bucuri de ea, să te bucuri de Dătătorul ei…vrei ca impactul ei să dureze cât mai mult, vrei ca, atunci când vorbești despre ea, oamenii să te înțeleagă, să știe despre ce vorbești, și nu să se uite la tine ca la un extraterestru 😀

Sunt deja aproape două luni de când Domnul nostru ne-a dăruit iesirea de la Arieșeni, cu tinerii. A fost superb!!!

Privind în urmă, de cele mai multe ori înțelegi de ce s-au întamplat anumite lucruri…cum spunea unul dintre tineri, parcă „cineva a fost deranjat” de ceea ce s-a întâmplat în această ieșire. Am avut dificultăți în găsirea locației, în găsirea unei soluții cu mijloacele de transport, și luptele au continuat…da, parcă „cineva nu vroia să fie deranjat” din planurile lui.

Am plecat din Cluj provocați de acest gând: „Nu uita ce a făcut Dumnezeu, ca să știi ce poate face!”, având ca sursă rostirea lui Dumnezeu pentru Iosua, cap.4, despre „pietrele de aducere aminte”.

Fiecare întâlnire a avut în centru tineri, care s-au ridicat, la îndemnul Duhului cel Sfânt, și au vorbit despre biruințele cu Domnul și Dumnezeul lor. Este interesant să vezi cum biruințele au fost definite diferit, de la un tânăr la altul, de la o încercare la alta, de la o istorie la alta.

A fost extraordinar…când unul termina, un altul îl urma, și tot așa. Unii dintre noi eram încă în luptă, unii aveam întrebări, alții aduceau mulțumiri…biruința era că, ne aflam acolo, strânși în Numele Lui, în părtășie unii cu alții, mădulare vii, chiar dacă cu răni, dar vii, în Trupul Lui.

Momentul care mi-a amprentat inima și mintea a fost duminică dimineață. Fără nicio programare, ecranizare, toți cei care au venit în față au vorbit, în mare parte, despre luptele lor, care se dau în familiile lor, necredinciose. Dar, ce fel de progamare îi trebuie Duhului Domnului, care face cele mai tainice legături. Eram atât de mulți, atât de diferiți, cu contexte diverse, dar ceva semăna izbitor: lupta cu cei din familia lor, a căror inimă nu este întoarsă spre Domnul. Ne-am rugat la finalul mărturiilor…și trebuie să mă credeți pe cuvânt, timpul de rugăciune a fost plin de Rugăciune…parcă nu mai încetau. Da, prietenii acestor tineri cu lupte în familiile lor, i-au adus rând pe rând înaintea Domnului.

„ atâta timp cât nu făceam păcate mari, din perspectiva mea, nu umblam chiar smerit înaintea Domnului…eram cam fariseic…”

„ să știți…că rugăciunea este cea mai puternică armă”

„ am zis că sunt tânăr, în putere, eu sunt Tarzan…ce doctor, eu nu mă duc la niciun doctor. Ca să ajung mai târziu să imi dau seama că o problemă nerezolvată la timp produce consecințe mai târziu…chiar și în cele spirituale.”

„ stăteam pe scaun și eram conștientă că nu o să am pace dacă nu o să spun ceva…Dumnezeu m-a binecuvântat mult prea mult.”

„i-am cerut o favoare lui Dumnezeu, și am recunoscut că nu mi-am făcut partea îndeajuns, și El mi-a arătat chiar prin lucruri mici că este credincios…mi-a dat 10-le.”

„mi-am dat seama că pentru a putea fac față anturajului, trebuie să fiu statornic în ceea ce cred.”

„în toată nebunia din gândurile mele, în noaptea neagră a sufletului meu, nu m-am lăsat de Domnul…mi-am lăsat ochelarii jos, adică tot ceea ce știam până atunci despre El, și I-am zis că vreau să o luăm de la început…și am început să citesc Biblia de la început.”

„de Paștele acesta, am văzut că, chiar dacă durerea nu dispare, greutățile nu dispar, Domnul este credincios, și este alături de mine.”

„credința mea era mai mult teoretică…nu îmi fusese pusă la încercare să văd dacă rezistă”

Sunt doar câteva din „pietrele de aducere aminte” împărtășite.

La final, Rei a spus următorul gând: omul are o problemă…uită! Uită pedepsele Domnului, uită izbăvirile Domnului, uită binecuvântările, mustrările Domnului, dar Domnul știa aceasta. De aceea a dat gândul „pietrelor de aducere aminte”, și fiecare dintre noi, pe o bucată de lemn uscat, am luat pietricele, simbolul biruinței în El…a vieții în El, și le-am lipit pe bucata de lemn, pentru că nimic altceva nu poate să dea viață unei uscăciuni, decât El!

…am venit acasă binecuvantată. Cineva a fost deranjat, dar noi am avut de partea noastră pe Căpetenia oștirii Domnului, care lupta pentru noi 😉

 

De | 2016-03-10T14:44:04+00:00 28 mai 2012|