Cadou sau Stăpân?

///Cadou sau Stăpân?

Cadou sau Stăpân?

Ne-am obișnuit atât de mult cu ideea că sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea darurilor. Spunem că Dumnezeu este Cel care a  dăruit ce a avut mai scump: pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos. Acesta este motivul pentru care Îi sărbătorim nașterea. Aplicația pe care o  facem în virtutea acestei observații este că și nouă ne place să dăm daruri, și mai ales să primim!

Darul este ceva pentru care nu am muncit și nu am plătit. Dar orice dar pe care îl facem, s-ar putea să nu fie necesar celui care îl primește, sau să-i fie în plus, sau să nu-i placă. Cert este că am plecat de la afirmația că Dumnezeu L-a dăruit pe Fiul Său pentru noi și de aceea trebuie să fim darnici. Trebuie să fim darnici, dar trebuie să corectăm confuzia pe care am făcut-o în mintea noastră cu privire la Domnul Isus, care nu este Darul lui Dumnezeu pentru noi, cum ne place să credem, ci așa cum a înțeles Toma când văzându-l înviat, a exclamat: „Domnul meu și Dumnezeul meu”.

El nu este Cadoul lui Dumnezeu cu care facem ce vrem, de care s-ar putea să nu avem nevoie. El a fost făcut de Dumnezeu Tatăl, Domn și Mântuitor, nu un cadou pentru noi. Cităm în sprijinul declarării Domnului Isus ca fiind Darul lui Dumnezeu, esența Evangheliei: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:16). Aici Ioan ne spune că Dumnezeu „a dat”, nu că ni L-a dat”. A dat pe singurul lui Fiu, ca cerință a Legii Lui pentru a putea  fi iertați! Avem un text în Scriptură care vorbește chiar despre „darul fără plată al lui Dumnezeu”. Numai că darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică, pe care o găsim în Hristos Isus, Fiul Său. Deci, Domnul Isus nu este Darul lui Dumnezeu pentru noi, ci Stăpânul care poruncește, care a slujit, care și-a dat viața pentru noi.

Spre deosebire de un Cadou cu care facem ce vrem, Domnul Isus este Stăpânul care este trimis de Dumnezeu ca să facă ce vrea El cu noi! Dumnezeu L-a trimis să ne răscumpere din aceste veac rău și păcătos, să ne răscumpere dintr-un fel de viață păcătos, să ne deschidă perspectiva eternității cu El. Aceasta schimbă total termenii relației. El nu este lampa lui Aladin, să poruncesc și El să se pună în slujba dorințelor mele; ci este Cel care mă cheamă la o relație cu El: Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde Sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti. (Ioan 12:26) Invitația de a fi cu noi în orice loc suntem, este o onoare care ne obligă la răspuns! El nu duce pe nimeni cu forța după El, de aceea este nevoie de o hotărâre, credință și perseverență. Promisiunea că vom fi cinstiți de Tatăl dacă Îl slujim, este copleșitoare. Să fim cinstiți de Tatăl! Este uimitor, aproape de necrezut! Dar așa este Dumnezeu, cum ni S-a descoperit în Fiul, a cărui bunătate, dragoste și milostenie o vedem în fiecare detaliu din Evanghelii.

Privind lucrurile în felul acesta, Crăciunul nu este un pretext pentru a mă simți bine cu micile mele plăceri, cu relațiile frumoase pe care le am, în mijlocul bunurilor pe care le-am dobândit; ci este un moment în care contemplu frumusețea relației la care sunt invitat, mă uimesc de însoțirea Lui, îmi verific trăirea dacă este în armonie cu voia Lui. Mă analizez să văd dacă sunt suficient de cooperant în intenția Sa de a face ce vrea cu mine! Iar declarația lui Toma, devine propria mea atitudine de fiecare moment, cu care îngenuncheat în forul meu lăuntric, îl aștept: „Domnul meu și Dumnezeul meu”!

De |2016-03-10T14:43:06+00:0020 dec. 2011|