Tabla cu listele de nume

///Tabla cu listele de nume

Tabla cu listele de nume

În biserica baptiștilor din Cluj-Mănăștur, se vor face rugăciuni către Dumnezeu, pentru poporul Român, pentru Patria noastră și pentru Regele acestei țări M. S. Ferdinand I. precum și pentru toate autoritățile ei… (Ioan Ungurean, 1926)

Într-una din sălile anexă ale bisericii noastre, pe unul dintre pereţi, este aşezată o tablă mare, neagră… imagine atât de familiară şcolarilor. Din când în când, această tablă este umplută cu liste de nume. Fraţii şi surorile adunaţi la rugăciune le rostesc pe rând, iar creta le aşterne în grabă, pe categorii: necredincioşi din familiile noastre, apropiaţi care s-au rătăcit de la credinţă, bolnavi de multă vreme şi cei dintre noi pe care boala sau vreo altă suferinţă i-a surprins în mod neaşteptat. Altă dată se înşiră „cazurile grele“ – acelea pentru care omeneşte nu se vede nici o rezolvare sau „evenimentele de actualitate“ – vreo revărsare de ape peste satele ţării, vreo trupă rock care vine să cânte în oraş sau vreo centrală nucleară care dă să explodeze.

Sunt liste lungi care au umplut tabla de multe ori în decursul ultimilor ani. Şi se scriu repede pentru că fraţii şi surorile le au deja scrise în inimă. Scrierea lor pe tablă este gestul nostru de a le aduce împreună la Isus. Uneori Îl rugăm să vină să ne întâlnească acolo în primele ore ale dimineţii, alteori este noapte târzie; uneori este duminică iar alteori – luni sau joi. Aceasta contează mai puţin. Contează doar ca El să vină cu noi ca să îi putem mărturisi împreună că suntem atât de conştienţi de nevoile noastre, că ne recunoaştem dependenţa de El şi că avem încredere în bunătatea, puterea şi înţelepciunea Lui.

Câteodată, când listele se refac pentru o nouă întâlnire de rugăciune, suntem conştienţi că unele nume lipsesc – nu, nu le-am uitat sau abandonat. Cineva s-a mântuit şi nu îl mai amintim pe lista celor rătăciţi sau cineva a fost izbăvit de boală. Atunci suntem mulţumitori şi bucuroşi că Dumnezeu şi-a dus la împlinire planul Său pentru acea persoană, folosind şi rugăciunea noastră. Astfel rugăciunea devine datoria şi privilegiul nostru, deopotrivă.

Am căutat să învăţăm în decursul anilor cum să ne rugăm lui Dumnezeu împreună, ca şi comunitate.

Este atât de simplu – copiii se pot ruga fără probleme şi este, totuşi, atât de adânc, încât tot avem de învăţat. Căutăm să ajungem la acea rugăciune adevărată care ne aduce în comuniune cu PreaÎnaltul Dumnezeu, astfel încât să existe gânduri comune între Mintea Lui şi mintea noastră; iar mai apoi, El să ne umple deplin inimile cu gândurile Lui, până când dorinţele Lui devin dorinţele noastre pe care le revărsăm înapoi către Tronul Său de har.

Unii spun că rugăciunea este „cenuşăreasa“ bisericilor din zilele noastre. Doamne, ţine tabla noastră! Şi dacă trebuie, fă să ne mai cumpărăm câteva!

Rugăciunea noastră către Dumnezeu este ca: Poporul din orașul Cluj-Mănăștur, să afle mângăiere în casa zidită pentru El; acolo Domnul să umple inimile păcătoșilor de veselie; acea casă să fie cetate de scăpare pentru sufletele urmărite de dușmanul omenesc „Diavolul“, iar fapta aceasta vrednică de laudă a poporului Domnului din acel oraș să nu rămână închisă între pereții acelei case și nici între porțile acelui oraș ci bunul și înduratul Dumnezeu să dea să devină un răsunător eveniment public. (Ioan Ungurean, 1926)

Tabita Cernica

De |2018-01-11T09:16:17+00:0014 mai 2011|