În slujba Lui

///În slujba Lui

În slujba Lui

În primăvara anului 1921, când natura întreagă trezită din amorțeala iernei, părea că reînvie la o nouă viață, un suflet, în a cărui inimă Domnul semănase cândva Cuvântul Său, se trezi din somnul păcatului în care lâncezise pân’atunci și privind la lumina Evangheliei, calea parcursă până atunci, se’ngrozi și se opri la picioarele blândului Învățător din Nazaret. Recăpătându-și pacea sufletească și calea spre o viață nouă, se simți atât de fericit încât nu se mai putu abține de-a tăcea, văzând atâtea suflete nenorocite cum se chinuiau pe calea pierzării, unde fusese și el până atunci; începu a le face cunoscut calea fericirei prin harul dat de Dumnezeu, Domnului nostru Isus Christos, îndemnând pe prieteni și cunoscuți să se lapede de jugul păcatului și să vie la Christos, în ale cărui mâni a pus Dumnezeu adevărata fericire a omenirei întregi.

1 Regi 19:21

După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors şi a luat o păreche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie, şi a fost în slujba lui.

Există în viaţă lucruri care nu pot fi făcute altfel. Moise a trebuit să facă cortul întâlnirii după modelul care i-a fost prezentat pe munte. Solomon a cioplit pietrele pentru Casa Domnului departe de locul unde se edifica aceasta, iar Ieremia a respectat cu stricteţe dieta prescrisă. Altele pot fi făcute la-ntâmplare, dar de cele mai multe ori acelea rămân banale.

Încheierea Primului Război Mondial prin anii 1920, a adus în ţara noastră mişcări de reformă în mai multe locuri concomitent. Şi pentru Mănăştur, drumul a-nceput în acele vremuri. Câţiva, întorşi de pe front, cu această povară în suflet, au început o căutare, un loc de adunare, un domeniu de definiţie aşa, după prescripţie, au început să citească cu sete Cartea Cărţilor, să cânte, să se roage altfel, să înţeleagă cum se trăieşte, şi să trăiască. Loc de adunare, stăruinţă în ce credeau şi îndrăzneala de a nădăjdui, de multe ori împotriva oricărei normalităţi aparente, au trăit miracolul transfigurării venite surprinzător pe vatra lor. Deşi înstrăinaţi pentru scurtă vreme de casă, au adus cu ei îndrăzneala de a crede că lucrurile pot fi făcute altfel, că trebuie cutezanţă şi împlinire. Casa fratelui Vasile Cherecheş a fost martora primelor rugăciuni, a întâiului sentiment de Om din casa lui Dumnezeu, creuzet în care cel binecuvântat a devenit întâia dată cel ce poartă mai departe binecuvântarea, loc de viaţă pentru orice căutător sincer.

Întâia Casă de adunare s-a deschis în anul 1926. Din 1924 era pornită şcoala biblică pentru copii. Cânta în biserică un cor de peste 50 de cântăreţi instruiţi. Era înfiinţată societatea „Credinţa“, a tineretului bisericii. Molipsitor entuziasm! Suflu primăvăratec de viaţă nouă, cu dorinţa tuturor de a asculta, de a trăi, de a nu fi cu nimic înafară, de a statornici în hotarul lor prezenţa binefăcătoare a lui Dumnezeu.

Anii 30 şi următorii, care au adus cu ei greaua dar scumpa încercare a credinţei, au găsit destui oameni gata echipaţi pentru a face faţă şi a nu se lăsa descurajaţi de proba de rezistenţă, care a înlăturat ce nu era veritabil din edificiul viu. A ars zgura şi a purificat aurul. A dres ce nu era de calitate. Şcoala sfinţirii a avut în această vreme studenţii ei. Unii au sigilat în repetate rânduri uşile bisericii, dar Autorul ei era de faţă! Şi a rămas de faţă!

Dictatul de la Viena a făcut ca timp de mai mulţi ani o bună parte a membrilor bisericii noastre să se refugieze, iar pentru cei rămaşi împuţinaţi de plecările în număr mare, au început alte greutăţi, legate de război, de lipsuri şi de pierderi umane. Când s-a întors din refugiu o parte din cei plecaţi s-a putut trage linia şi vedea câţi dintre cei care lipseau fuseseră chemaţi acasă la Domnul. Dar locul celor ce slujeau înainte şi nu s-au mai întors a fost ocupat de alţii care veneau din urmă.

Comunismul, importat din răsărit după război, a încercat să impună instalarea ateismului ca ideologie, având ca obiectiv prioritar eradicarea definitivă pe aceste meleaguri a credinţei în Dumnezeu. Naţionalizările, colectivizarea, ideologizarea, industrializarea, intervenţia statului comunist în viaţa plenară a bisericii au fost acţiuni concertate care au încercat să destabilizeze viaţa comunităţii din biserica noastră.

Anii 1970, după ce s-au pus la punct strategii după strategii care să golească bisericile de oameni, liste, rapoarte, arondări, ridicări de autorizaţii de păstori, biserica din Mănăştur era neîncăpătoare şi se ruga cu foc pentru lărgirea locului în care se aduna. Devenise neîncăpătoare nu doar pentru cei ce veneau să caute pe Domnul, dar chiar şi pentru copiii care se adunau în număr tot mai mare la întâlnirile de şcoală duminicală. Veneau an de an sute de tineri la studii în oraşul nostru şi nu se putea oferi un loc confortabil pentru a asculta în linişte cuvântul lui Dumnezeu.

Acea primăvară a anului 1989 a adus cu ea primăvara în suflete. Într-un entuziasm debordant în doar două zile a fost demolată vechea clădire, iar după doar două săptămâni se lucra din plin la construcţia noii clădiri. În mai puţin de doi ani, vechea clădire cu posibilităţi reduse a fost înlocuită cu una nouă, încăpătoare şi luminoasă.

Din acea sămânţă, aruncată în brazdă cu lacrimi, astăzi suntem apropiaţi. Suntem mai mulţi, suntem mai bogaţi, mai organizaţi, mai plini de har. Avem structuri, proiecte, libertate de manifestare şi condiţii ca niciodată până acum. Dar oare nu am pierdut ceva pe drum? Sau am uitat ceva? Ne-am abătut de la cărare, am uitat care ne este ţinta? Oare Dumnezeu ne-a întors spatele, suntem la voia întâmplării, sau prinşi de valul consumului nu mai avem resurse? Mai trăim acelaşi entuziasm, la aceleaşi cote? Viaţa are putere în noi atunci când este trăită în slujba lui!

Mircea Veja

De |2018-01-11T09:16:17+00:0014 mai 2011|